Cand Reinhard Heydrich, seful serviciului de securitate al hitleristilor, a intrebat pe unul din specialistii care lucrasera la perfectionarea criptografului „Enigma” daca prezinta o garantie absoluta, el a primit urmatorul raspuns: „Daca inamicul nu dispune decat de mesaje interceptate, fara sa cunoasca nimic altceva din modul de functionare sau structura masinii, decriptarea este imposibila… Daca inamicul a intrat insa in posesia unor date tehnice de constructie, a unor texte paralele – clare si cifrate – fara a aveea masina insasi, cu pretul unor eforturi indelungate, poate sa decripteze un numar limitat de mesaje… De aceea, a continuat specialistul, este necesar sa se acorde o atentie deosebita securitatii aparatului, sa se limiteze lungimea criptogramelor si sa se diversifice la maximum numarul elementelor variabile… In acest mod, masina prezinta o garantie totala…”
Cat de „totala” a fost garantia si ce efect au avut masurile luate de Heydrich pentru securitatea aparatului, se cunoaste. In acest articol ne propunem sa scoatem in evidenta ca, pe langa alte surse, informatiile obtinute prin decriptarea mesajelor „Enigma” au contribuit la dezvoltarea prosopografiei, despre care se stia inca foarte putin la inceputul celei de-a doua conflagratii mondiale.
FISA PROSOPOGRAFICA
Una dintre sarcinile principale ale Biroului de coordonare a securitatii britanice (British Security Coordination – BSC) era si aceea de a studia trasaturile psihologice si comportamentale ale principalelor personalitati din conducerea puterilor Axei. In acest scop, specialistii BSC-ului elaborasera o tehnologie speciala care permitea stabilirea unei fise complete de caracter pentru fiecare subiect in parte, iar rezultatelor obtinute in urma acestor analize neconventionale le dadusera numele de proso-profile. Dupa razboi, termenul a intrat in vocabularul curent al specialistilor sub denumirea de prosopografie.
Gilbert Highet, scotian de origine, profesor de literatura clasica la Universitatea Columbia din New York (recrutat de BSC in 1941), considera ca prosopografia se bazeaza pe lucrarile istoricului britanic Renald Syme referitoare la Imperiul Roman. Ocupandu-se de primul imparat al Romei, Octavian August, urmasul lui Iulius Cezar, Syme a studiat cu mare atentie semnalmentele morale si intelectuale ale lui August, ale familiei si sustinatorilor sai, s-a straduit sa discearna mobilurile si telurile lor, sa le defineasca tipul de reactii si procesele de gandire. Astfel a ajuns sa contureze portretul sufletesc al celui care transformase republica romana intr-un imperiu si sa reconstituie, in vitro, intregul proces.
Masina Enigma foto: trecut.wellcome.ro
In momentul cand incepuse sa aplice principiile prosopografice, BSC-ul stia foarte putine lucruri despre conucatorii nazisti. Dupa un an si jumatate de eforturi, multe fise de identitate erau deja intocmite, de buna seama si cea a lui Heydrich in care, printre altele, se spune „nutreste o ura patologica fata de evrei, desi in venele sale curg si unele picaturi de sange evreiesc; a contribuit din plin la lichidarea „persoanelor care nu sunt de folos societatii”, sub masca unor relatii personale pline de cordialitate, invidiaza si detesta pe W. Canaris, seful Abwehr-ului (Departamentul de informatii externe si contraspionaj al armatei), care este de o „inteligenta enorma” si constituie un „element catalizator pentru grupurile antihitleriste din Germania”, nu s-a dat inapoi de la cele mai josnice si criminale activitati impotriva tuturor adversarilor reali sau presupusi ai lui Hitler, el reprezinta la ora aceasta, prototipul capeteniei naziste – individul de varsta relativ tanara, sigur de sine, neinhibat de nici un fel de traditie sau deprinderi democratice, brutal pana la salbaticie, strain de orice sentiment uman, capabil sa comita crime odioase, individuale si in masa, fara a suferi nici cea mai mica mustrare de constiinta”.
Date deosebit de interesante pentru completarea fiselor prosopografice au fost obtinute si prin decriptarea „Enigmei”, dar si prin intermediul unor agenti plasati chiar in inima Germaniei fasciste. Unul dintre acestia e originar chiar din Romania…
„LORZII” SPIONAJULUI
Un istoric al serviciilor speciale engleze afirma ca in anii 1939-1945, in razboiul secret, nu au existat neutri. Razboiul nu a fost numai mondial, ci total, iar actiunile de pe frontul secret au constituit cu mult mai mult decat un divertisment, un angajament cavaleresc sau nu, intre „lorzii” birourilor de spionaj si contraspionaj din marile si micile capitale ale lumii. Un asemenea „lord” al informatiilor a avut si Romania, el s-a angajat din patriotism sa-i ajute pe aliati in lupta impotriva „ciumei brune”. Este vorba de ziaristul Christian Chilian.
Din unele documente descoperite si studiate de istoricul Gheorghe Buzatu aflam ca Henry Stalski, cadru al serviciului de informatii polonez, a avut la inceputul lunii septembrie 1939 (la un hotel din Bucuresti) o intalnire cu Chilian si cu un anume „Domn Caius”. Cu acest prilej, Stalski le-a explicat celor doi despre succesele poloneze in domeniul decriptarii „Enigmei” si le-a spus ca Biroul II polonez hotarase ca un exemplar al „Bombei” (adica o copie a „Enigmei”) sa fie predata romanilor. Asa a ajuns G.T. (cum este denumit Chilian in carte) in posesia celui de-al treilea exemplar (deoarece doua fusesera predate englezilor si francezilor), cu care a plecat in cel mai desavarsit secret in Elvetia, la post (unde era corespondent de presa), in ziua de 10 octombrie 1939. La sfarsitul anului 1940, Chilian ia legatura cu Robert Mac Kaye, ofiter al Serviciului secret al Marinei militare americane, cu care a discutat, in principiu, modalitatile de colaborare.
La a doua intalnire, cand urmau a se stabili detaliile tehnice ale acestei colaborari, Kaye n-a mai putut lua legatura cu Chilian, ci cu un prieten de-al sau, prin intermediul caruia se realizeaza urmatoarea „invoiala”: in fiecare zi de vineri, orlele 17,30, americanul trebuia sa se prezinte la Biblioteca Congresului din Washington si sa ridice dintr-o ascunzatoare a copertelor volumului Diplomatic Papers II, 1924, mesajele trimise de Berlin. La despartire, prietenul lui G.T. atrage atentia lui Kaye de a nu dezvalui nimanui sursa informatiilor si sa nu incerce sa-si identifice legatura, altfel… Si omul informatiilor americane va respecta pana la sfarsitul razboiului aceste conditii. O singura data R. Mac Kaye, calcandu-si promisiunea, se prezinta cu doua ore mai devreme la locul de preluare a materialului in intentia de a descoperi persoana ce consulta la ora stabilita volumul cu pricina. Nu observa nimic. Tinu totusi sub observatie zona respectiva pana la ora 19,00. Degeaba, nu sesiza numic care i-ar fi trezit interesul. Inainte de plecare, din obisnuinta, rasfoi in graba Diplomatic Papers… Surpriza ! In ascunzatoarea respectiva se afla un mesaj in clar: „Astazi este 13 aprilie”. Atat. Cand si cum ajunsese acest avertisment acolo a aflat, probabil, la sfarsitul razboiului. Din acel moment insa nu a mai incercat niciodata sa afle pe colaboratorii americani ai lui G.T. si nici sefii lui n-au mai insistat asupra identitatii agentilor misteriosi. Se crease o situatie paradoxala: serviciul secret al unei mari puteri lucra cu o retea despre ai carei membrii nu stia absolut nimic. Situatia a fost pana la urma acceptata deoarece grupul lui G.T. se dovedi extrem de eficient, transmitand cu prioritate mesaje de o „precizie uluitoare”. In jurnalul sau, Kaye noteaza ca „adunate una peste alta, informatiile lui G.T. au fost <<eronate>> numai in proportie de 3-5 la suta”.
In raportul pe care l-a intocmit la sfarsitul razboiului (noiembrie 1945) pentru serviciul secret al Statelor Unite (si pe care il semneaza cu numele sau real) G.T. ii mentioneaza si pe ceilalti colaboratori ai sai (H.F., F.T., H.S., si R.G.) impreuna cu care constituise originala sa retea de spionaj in folosul adversarilor Reichului.
Taina criptografului polonez a fost pastrata cu sfintenie pana la terminarea ostilitatilor. Prin intermediul acestuia se pare ca G.T. obtnea informatii de prima mana. Nu se stie deocamdata nimic despre modul in care Chilian intra in posesia criptogramelor fasciste pentru a le decripta. Aprecierile autoritatilor americane de specialitate cuprinse in documentele depozitate la Fundatia Hoover din California (Jurnal 1937-1945. Cinci sponi pentru victore) ne indreptatesc sa credem ca unul dintre supersponii veacului s-a nascut in Romania, punandu-se in slujba aliatilor cu informatii dintre cele mai secrete.
MESAJE CU… BUCLUC
Pentru a determina trasaturile care formau fisa de identitate caracteriala a fruntasilor nazisti sau a principalior lor colaboratori din tarile subjugate, oamenii BSC-ului cutreierau in lung si in lat Europa cotropita de fascisti. Dosarele lor prosopografice erau intocmite pe baza informatiilor furnizate de numeroase agentii ale serviciilor secrete aliate situate in cele mai diverse puncte ale continentului. Una din cele mai active era cea care-si avea sediul la Stockholm, condusa de Ronald Turnbull. La inceputul anului 1941, pentru a ajunge din Anglia in Suedia, fara ca Abwehr-ul sa prinda de veste, Turnbull a plecat mai intai in Africa de Sud, de unde a luat un avion spre Cairo, apoi un vapor spre Istambul si, in cele din urma, un tren pe ruta Moscova-Leningrad-Helsinki-Stockholm. Aceasi oameni au pus la curent BSC-ul si cu situatia din Cehoslovacia, atat inainte, cat si dupa venirea lui Heydrich ca Reichprotektor al Boemiei si Moraviei. Predecesorul lui, baronul Konstantin von Neurath, reusise sa castige increderea si chiar bunavointa unor lideri politici locali, ceea ce alarmase guvernul cehoslovac aflat in exil la Londra care tinea un contact permanent cu retelele de informatii cehoslovace Sparta I si Sparta II, precum si cu armata secreta ceha, U.V.O.D. si cu Comitetul Central al Rezistentei Interioare. Toate aceste organisme se sesizasera de pericolul pe care il reprezenta conlucrarea unor politicieni din vechea garda cu autoritatile de ocupatie hitleriste.
Din aceste motive, inca inainte de sosirea lui Heydrich la Praga (care mai tarziu avea sa fie ucis de patrotii cehoslovaci), Londra hotarase ca unul dintre principalii colaboratori sa fie suprimat cu ajutorul prosopografiei.
Actiunea a inceput in toamna anului 1940, la „Statia M” din cadrul „Taberei X” de langa Toronto, prin fabricarea unei hartii de scrisori si a unor plicuri identice cu cele scoase de o fabrica de papetare din Chile, specialstii nestiind ce destinatie urma sa aiba productia lor. Cand stocul a devenit suficient, o tanara din New York, de origine slovaca, a inceput o sustinuta corespondenta cu acest gen de hartie, fiecare scrisoare incepand cu „Draga” si incheindu-se cu semnatura fetei – „Anna”. Dar „Anna” habar nu avea cui i se adresa. In schimb, epistolele ei, redactate in ceha, se bizuiau pe elementele furnizate de expertii in prosopografie de la BSC, care detineau toate informatiile despre viata si activitatea colaborationistului, inclusiv cele referitoare la gusturile, preferintele si fobiile sale. Ne putem inchipui ca in asemenea conditii continutul scrisorilor capata o puternica amprenta de autenticitate.
O alta echipa, de la aceeasi statie, se ocupa de plicuri. Pe fiecare dintre ele se dactilografia adresa, in limba germana, folosindu-se o masina de scris dintre modelele cele mai uzuale in Chile. Pe spatele plicului nu figura nici o mentiune despre numele si adresa expeditorului. Contrastul dintre textul de pe plic si cel din interiorul lui nu se limita doar la diferenta de „limba”. „Anna” i se adresa colaborationistului pe un ton foarte intim, evocand numeroase episoade din trecutul lui (toate adevarate) si facand aluzii transparente la o veche poveste de dragoste. Dar ceea ce batea cel mai puternic la ochi erau frazele care pareau tipice pentru niste mesaje stenografice. „Tata a prins miercuri 75 de pesti. Dar pe ziua de 17 fratele, desi nu se simtea bine, a prins 82”. Sau: „I-am impletit lui Karl un pulover si am folosit 14 sculuri de lana, fiecare lung de 20 de metri, desi doua dintre ele nu aveau decat 8 metri” etc.
Un curier special transporta fiecare scrisoare la Santiago de Chile si de acolo o expedia la Praga. In felul acesta plicurile purtau datele si stampilele postei chiliene.
In baza acestor „documente” acuzatoare fabricate de BSC, Gestapoul l-a arestat pe colaborationist si l-a supus anchetei.
– Cine este „Anna” ?
– Nu stiu !
– Ce inseamna „Tata a prins…” ?
– Nu stiu !
Toate incercarile sale de a tagadui existenta vreunei legaturi cu misterioasa corespondenta au dat gres: „Anna” cunostea foarte bine o serie de date fundamentale din viata trecuta si prezenta a colaborationistului. Ca urmare, el a fost impuscat.
Iata o contributie originala a prosopografiei la infrangerea hitlerismului.
ORIZONT ALTERNATIV 