Dosarele secrete ale FBI: J.Edgar Hoover

fbi sediul

In baza lui Freedom of Information Act, Athan Theoharis, istoric la Universitatea Marquette, din Milwaukee, a cerut Biroului Federal de Investigatii (F.B.I.) din Statele Unite sa publice dosarele confidentiale ale fostului director al acestei institutii J. Edgar Hoover,  „o colectie extrem de valoroasa, dupa spusele istoricului, pentru intelegerea modului in care Biroul a actionat in diferite probleme politice sensibile”.

Au fost scoase la lumina, spre sfarsitul anului 1983, 7 000 de pagini de documente. Aproape fiecare pagina a fost cenzurata, s-au sters nume, date, uneori pasaje intregi. Si totusi au ramas acuzatii uimitoare, unele sunt, evident, nefondate, altele nu sunt dovedite. Cu toate acestea, documentele secrete, al caror continut nimeni nul stia, par sa fie extrem de utile nu numai pentru a intregi imaginea asupra vietii americane de-a lungul unei jumatati de secol, dar si pentru a dezvalui amploarea pe care o dobandisera suspiciunea si urmaririle sub directorul car a condus F.B.I.- ul vreme de aproape 50 de ani, intre 1924 si 1972, anul mortii.

Ce se stia era ca dosarele confidentiale ale lui Hoover inchideau fapte care, chiar in opinia oficialilor F.B.I.-ului, ar fi fost mai bine sa nu fi fost stranse: discutii secrete cu presedintii americani, targuieli si presiuni asupra acestora, rapoarte despre politicieni si avocati, lupte de culise si investigatii asupra vietii particulare a oamenilor. In cinci decenii se adunase o cantitate enorma de material pe care nici char functionarii de rang inalt ai Biroului nu o puteau consulta fara permisunea sefului lor. De ce a fost nevoie de aceste dosare secrete si cine a fost, de fapt, J. Edgar Hoover ?

Nasterea si decaderea unui mit

Evident ca nimeni nu se gandea, in 1924, ca tanarul avocat chemat sa conduca Biroul Federal de Investigatii va modifica inintregime imaginea acestuia si el insusi va deveni, pentru generatii de americani, o adevarata legenda. Fiul unui functionar civil din Washington, John Edgar Hoover a lucrat la Biblioteca Congresului, seara invatand la Universitatea George Washington. Si-a obtinut diploma in 1916 si un an mai tarziu a intrat in Departamentul Justitiei. Ministrul Justitiei din 1924 (mai tarziu judecator la Curtea Suprema), Harlan Fiske Stone, i-a oferit postul de director al Biroului de Investigatii, pe atunci o ramura a Departamentului Justitiei fara personalitate, luata in deradere, incapabila de cercetari serioase si corupta. Hoover nu avea decat 29 de ani. A acceptat, dar a pus conditii: trebuia ca Biroul sa se desprinda de activitatea politica si de serviciile civile; a cerut ca agentii sai sa dispuna de o diploma in drept sau de o pregatire in contabilitate; n-a acceptat decat numiri verificate de el si a rezistat presiunilor politice. I s-a lasat mana libera. In cativa ani, F.B.I.-ul a devenit organul principal de lupta impotriva fardelegilor federale.

j edgar hoover

J. Edgar Hoover

Ca sa se bucure de respect si de faima, F.B.I.-ul avea nevoie de o serie de reusite. Viata sociala americana, de la sfarsitul anilor ’20 si inceputul anilor ’30, i le-a oferit. Se inmultisera rapirile, in urma carora copiii erau rascumparati cu sume exorbitante. Cazul Lindberg a devenit celebru, dar totodata a contribuit la introducerea  „legii Lindberg”, care facea din rapire un delict federal, condamnabil la pedeapsa cu moartea. F.B.I.-ul a solutionat cazul. Gangsterii, care se inmultisera pe vremea prohibitiei, la Chicago si in alte orase, terorizau populatia. F.B.I.ul a intervenit, reusind sa aresteze sau sa ucida cateva mari figuri ale lumii interlope. „Mama” Barker si fiul ei Fred au fost ucisi de agentii federali,intr-o lupta in Florida.

Senatorul Kenneth D. McKellar, din Tennessee, incerca sa-l atace, in 1936, pe Hoover, declarand ca nu a arestat niciodata pe nimeni. In mai putin de o luna, Alvin Karpis, numit pe atunci de F.B.I. „inamicul public nr. 1”, a fost arestat personal de Hoover. N-are importanta ca lucrurile au fost , intr-o masura,  „aranjate” ! Oamenii lui Hoover i-au infrant pe Dillinger si pe Al Capone, i-au ucis pe Bonnie si Clyde, au urmarit nenumarati raufacatori.

Franklin Delano Roosevelt l-a insarcinat pe Hoover cu investigarea activitatilor naziste in Statele Unite. In timpul razboiului, atentia acordata acestei probleme a  sporit – in numai o saptamana din 1941, fusesera arestati 33 de agenti nazisti. La sfarsitul razboiului, Hoover avea pus la punct un  „index al securitatii” cu toate persoanele pe care F.B.I.-ul socotea ca trebuie sa le inchida in cazul unui pericol national urgent. Ministrul de Justitie ii ordonase, in 1943, sa distruga lista; Hoover nu s-a supus.

„Razboiul rece” i-a adus lui Hoover o noua sporire a puterii, indeosebi dupa cazul Jules si Ethel Rosenberg, incheiat cu condamnarea la moarte a celor doi. Congresul il privea ca pe un „bun national” extrem de necesar si nu se opunea niciodata cererilor sale de fonduri; nimeni nu indraznea sa-l critice. Era admirat, urat si temut in acelasi timp. Presedintii il reconfirmau in functie, chiar daca ar fi dorit sa-l vada departe de Administratiile lor; astfel, Hoover a rezistat, aproape ca un sef de stat, de-a lungul mandatelor a opt presedinti.

banda lui Al Capone

Banda lui Al Capone

In 1965, J. Edgar Hoover implinea 70 de ani, limita maxima de activitate pentru functionarii de stat, si ar fi trebuit sa fie pensionat.  Presedintele Lyndon Johnson a cedat usor staruintelor sale si l-a mentinut in functie: „Prefer sa-l stiu in interiorul cortului si scuipand in afara, decat in afara cortului si scuipand inauntru”. Richard Nixon avea sa faca la fel.

In anii cat s-a aflat la conducere, a luptat impotriva fardelegii, dar si impotriva opozitiei interne si fortelor progresiste. „Time” scria in 1972: „A exagerat amenintarea comunista interna in vreme ce, ani buni, a neglijat crima organizata. Oamenii sai au reusit sa gaseasca trupurile lui Andrew Goodman, James Chaney si Michael Schwerner, dupa ce au fost ucisi la philadelphia, si au rezolvat uciderea, tot de catre Ku Klux Klan, a Violei Luizzo, in Alabama; dar s-au aratat extrem de inceti in aplicarea cauzei drepturilor civile. Cand Martin Luther King jr. a sugerat ca ofiterii F.B.I.  din Sud nu simpatizau cu negrii, Hoover l-a numit <<cel mai mare mincinos din aceasta tara>>”.

Dar toata lumea a aflat apoi de hartuielile la care Hoover l-a supus chiar pe liderul populatiei de culoare, Martin Luther King jr.

*

Treptat, in dosarele sale s-au strans 50 de milioane de fise individuale si 5 milioane de rapoarte de ancheta. Revista  „Life” scria, in 1971, despre  „imparatul de la F.B.I.”, concomitent cu un val de critici la adresa sa. Cu timpul, mitul de disciplina si integritate pe care reusise sa-l creeze a inceput sa paleasca. Au aparut zvonuri ca F.B.I. -ul inregistreaza convorbirile telefonice ale congresmenilor, ca tine sub observatie oameni cu vederi liberale sau de stanga, sau pur si simplu personalitati pe care directorul nu le agreea. Banuielile aveau sa se confirme in 1975, cand Congresul a deschis o ancheta asupra activitatilor F.B.I. Dar, in 1975,  „imparatul de la F.B.I.” incetase din viata de trei ani; fusese, chiar si in clipa mortii, tot in fruntea Biroului.

Directorul si fratii Kennedy

Un singur presedinte i sa opus,  chiar daca l-a mentinut in functie: John Fitzgerald Kennedy. Niciodata pana atunci  „viata” lui Hoover nu fusese atat de dura si plina de nerevazut. Jean Michel Charlier si Pierre Demaret scriau, in „Hoover: mana de fier care a tinut opt presedinti”: „La 20 ianuarie 1961, J.F. Kennedy ia in maini destinele Statelor Unite si fratele sau Bob – functia de ministru al Justitiei. Hoover cunoscuse si in trecut serioase dificultati cu alti resedinti, mai ales cu Truman. Eisenhower, indecis, l-a pus deseori in pozitii dificile. Hoover n-a stiut niciodata dinainte daca Ike il va blama sau felicita pentru initiativele sale.

Dar aceste divergente de opinii ramasesera, pana atunci, probleme strict confidentiale. Casa Alba evitase cu grija sa le faca publice.

Cei doi frati nu erau necunoscuti lui Hoover. Colaborase cu ei in 1959, in timpul anchetei <<anti-racket>> pe care o conduceau pe cand nu erau decat senatori. Dar, pentru prima oara,  „Directorul” avea sa lucreze sub un ministru al Justitiei ostil pe faţa si a carui grija esentiala avea sa fie, dupa ce l-ar fi eliminat pe el, Hoover, sa faca din F.B.I un instrument docil al fratelui sau si al Partidului Democrat.

„Daca fratele meu este ales, ne vom debarasa de Hoover”,declarase Bob ziaristilor.

hoover si frati kennedy

Hoover si fratii Kennedy

Pentru cei doi Kenndey, care si-au facut o trambulina electorala din politica deschiderii si participarii, mai curand decat din represiune, un sef al politiei federale proferand idei invechite nu poate fi decat un obstacol periculos in politica lor. Trebuie sa-l elimine cu orice pret. Dar cu atentie, pentru ca Hoover nu poate fi usor inlaturat, imaginea lui este inca legata, pentru o buna parte a poporului american, de ordine si de sfarmarea banditismului si a spionajului, care au amenintat chiar viata tarii. Hoover are inca solide legaturi in Congres.

Instalandu-se ca ministru al Justitiei, Bob Kennedy a dat tonul si si-a afirmat cu claritate pozitia. Pana atunci J. Edgar Hoover avusese intotdeauna contacte directe cu precedentii presedinti. De acum incolo, Bob va forma un ecran. Seful F.B.I.-ului nu-l poate vedea pe John Kennedy, fara prezenta lui Bob. Bob Kennedy intelege sa faca pe patronul si sa supervizeze personal intreaga activitate a F.B.I. -ului. Hoover nu va fi decat un secund. orice pretext e bun pentru a-l convoca si a-l face sa astepte, de parca ar fi un simplu sef de serviciu. Sau pentru a patrunde la el pe neasteptate, neanuntat, obligandu-l sa-si modifice programul de lucru si orarul intalnirilor.

Alta inovatie: Bob Kennedy difuzeaza, de acum inainte, fie direct, fie prin asistentii sai, informatii privind Biroul sau anchetele in curs, dar fara a-l fi consultat in prealabil pe Hoover, sau macar sa-l fi avertizat, fapt care va crea confuzii si neintelegeri.

Prima ofensiva in stil mare va fi lansata impotriva lui hoover in 1961. Bob Kennedy i-a inspirat personal, pe ascuns, pe fratii Reuther – doi lideri ai miscarii liberale care agita atunci Statele Unite –  sa redacteze un raport minutios, adresat presedintelui, care, dupa ce denunta extremismul de dreapta al Partidului Republican, conchidea asupra necesitatii de a distruge conservatorismul din tara si cerea ministrului Justitiei sa curete, de sus pana jos, F.B.I.-ul de functionarii sai fascizati.

Hoover riposta la studiul fratilor Reuther difuzand, ca de obicei, in februarie 1962, raportul sau adresat ministrului Justitiei asupra acivitatilor F.B.I.-ului din anul anterior.

Ostilitatea celor doua parti continua in momentul asasinatului de la Dallas, 22 noiembrie 1963. Printr-o intamplare, lui Hoover ii revine sarcina neplacuta de a-l anunta pe Bob despre moartea fratelui sau. O face glacial, profesional, fara un cuvant de consolare. Ca si cum ar fi raportat furtul unei masini – vor scrie unele ziare. Faptul n-a fost uitat. A doua zi, telefonul instalat intre biroul ministrului Justitiei si cabinetul directorului F.B.I. inceta sa mai functioneze…

Supraveghere, anchete, santaj

Nu este de mirare ca, intre dosarele secrete ale lui J. Edgar Hoover, fratii Kennedy si presedintele indeosebi ocupa un loc aparte. In iulie 1960, J.F.K. era inca senator de Massachussetts si pe cale de a primi investitura partidului sau, dar analistii F.B.I. trimiteau directorului un raport de noua pagini: „Precum stiti, afirmatii despre activitati imorale din partea senatorului Kennedy au mai fost raportate F.B.I.-ului de-a lungul anilor… ”

Surprinzator, J. Edgar Hoover insusi cerea asemenea rapoarte ramase secrete, dar pe care le-ar fi putut oricand utiliza in santaj, cum a si incercat.

jfk and mm

J.F.K. si Marilyn Monroe

Puterea lui sporea in acest fel, de fiecare data. In iunie 1958, directorul scria unui agent: „Apreciez in mod deosebit faptul de a-mi fi adus in atentie asemenea detalii interesante”. Alta data, in octombrie 1965, multumea altui agent pentru a-l fi  „sfatuit asupra activitatilor imorale existente in unele cercuri din Washington, D.C.”. Hoover – comenta revista <<U.S. News and World Report>> – a folosit uneori aceste „detalii interesante” pentru a patrunde in cercurile puterii.

Francis Biddie, ministru al Justitiei in timpul administratiei Roosevelt, isi amintea mai tarziu cum Hoover il coplesea cu  „detalii intime” cu colegii sai de cabinet. Mai tarziu, cand Johnson se afla la Casa Alba, Hoover i-a trimis ceea ce oficialii descriu de atunci drept transcrieri ale inregistrarilor convorbirilor liderului populatiei de culoare Martin Luther King jr. in mai multe camere de hotel.

Despre supravegherea si inregistrarea convorbirilor lui Martin Luther King jr. s-a aflat inca din anii ’70. In 1976, David Wise publicase o carte,  „The American Police State”, in care analiza pe larg raporturile F.B.I.-ului cu miscarea pentru drepturile civile. „In cele din urma  – scria Wise –  esti obligat la concluzia ca Hoover era rasist. Hoover l-a atacat pe King pentru ca era negru si puternic si pentru ca puterea sa sporea mereu. Cine ar fi putut spune ce se va intampla daca negrii din America se vor mobiliza in jurul unui astfel de lider ?”

King trebuia, potrivit lui Hoover, discreditat, inlaturat, distrus prin toate mijloacele. I s-au inregistrat convorbirile telefonice; locuinta, camerele de hotel in care se oprea in multele sale peregrinari, chiar si o biserica din Alabama au fost supravegheate. S-a oferit presei transcrierea unor benzi de magnetofon care ar fi pus la indoiala moralitatea pastorului King; presa a refuzat s-o publice. Aceleasi benzi au fost trimise sotiei lui King. F.B.I.-ul miza pe faptul ca liderul populatiei de culoare care tinea la reputatia sa, amenintat cu dezvaluirea unor presupuse secrete personale, chiar neadevarate, s-ar fi intimidat. Nici aceasta tactica n-a dat rezultate.

Martin Luther King jr.

Martin Luther King jr.

Cand, dupa 1964, King urma sa-l viziteze pe Papa Paul al VI-lea, John Manlon, seful F.B.I. din New York, a incercat sa-l convinga pe cardinalul Spellman sa impiedice audienta la Papa. King a plecat, totusi, si s-a intalnit cu Papa. „Sunt uluit…”, nota Hoover pe raportul ce i-a fost trimis…

Dosarele secrete aduse la lumina in 1983 arata ca asemenea metode s-au aflat in panoplia preocuparilor lui Hoover inca inaintea ultimului razboi mondial, cand aproape nimeni nu-i contesta capacitatea si nu-l dorea inlaturat din functie. Sumner Welles a ajuns subsecretar de stat in 1937 si a demisionat in 1943, declarand ca sanatatea proasta a sotiei il impiedica sa-si continuie activitatea. Dosarele secrete ale lui Hoover arata ca Welles era urmarit pentru probleme de morala si, desi presedintele se aratase neimpresionat de cercetarile directorului, dorind sa-l mentina in functie pe subsecretar, Hoover ii pusese la curent si pe oponentii lui Welles, care se pregateau sa actioneze. Guvernul nu avea nevoie de o criza in plin razboi, si Welles a fost nevoit sa se retraga.

Cand Harry Truman a preluat presedentia, in aprilie 1945, i-a cerut lui Hoover sa spioneze mai multe persoane pe care le banuia stanjenitoare. Edward Prichard jr., un avocat de 30 de ani, era principalul asistent al lui Fred Vinson, care conducea Biroul de mobilizare pentru razboi si a devenit apoi ministru de finante. Nu se spune de ce i-au fost inregistrate convorbirile, dar se pare ca motivul era un anume dispret afisat de acesta fata de oamenii lui Truman. Cand prichard a parasit Administratia, in anul urmator, inregistrarile au incetat. „Toata treaba asta era cu totul ilegala !”, declara astazi Prichard.

Alta personalitate spionata a fost lobby-istul Thomas Corcoran, unul dintre cei mai inflienti avocati din Washington. Truman se temea de el si isi va folosi relatiile pentru a pune piedici masurilor sale. In 1945, Truman ceruse ministrului Justitiei, Tom Clark, sa autorizeze supravegherea pentru a fi sigur ca „activitatile lui Corcoran nu se interfereaza cu acelea ale guvernului”. Inregistrarile au continuat pana in 1948, cand Corcoran a spus unui interlocutor: „Ai grija ce vorbesti la telefonul asta ! Ai grija ! E inregistrat ! O sa te sun eu mai tarziu de la un alt telefon, de acord ?”

Se pare ca aceste inregistrari si sprijinul acordat pentru inlaturarea unor persoane stanjenitoare au fost esentiale pentru mentinerea lui Hoover in functie: Truman ar fi vrut, initial, sa-i gaseasca un inlocuitor.

Dosarele secrete ale lui Hoover confirma un fapt banuit: anume ca relatia cea mai stransa a acestuia a fost cu presedintele Lyndon Johnson. Hoover ii furniza presedintelui date obtinute din inregistrari (ilegale) ale convorbirilor unor congresmeni, iar acestuia ii placea sa aranjeze un vraf de dosare ale F.B.I.-ului pe biroul sau, atunci cand dorea sa convinga vreun congresmen vulnerabil in directia dorita de el. Dar presedintele arata multa precautie si nu dorea ca tipul de relatie stabilit sa fie  facut public. In 1966, a cerut ajutoarelor sale sa instruiasca F.B.I.-ul sa raspunda cererilor privin  „probleme extrem de secrete” venite din partea Casei Albe,  cu memorandumuri  „oarbe” – adica rapoarte pe care nu se indica sursa, scrise pe hartie fara vreo particularitate.

hoover_si_johnson

J. Edgar Hoover si presedintele Lyndon Johnson

Lyndon Johnson cerea F.B.I.-ului informatii si despre oamenii politici. In 1962, reprezentantul din Florida, William Cramer, ameninta cu procedura  „impeachement” (punerea sub acuzare) a vicepresedintelui, datorita legaturilor acestuia cu Billie Sol Estes, un afacerist din Texas, inchis mai tarziu pentru frauda. Un adjunct al lui Johnson a cerut F.B.I.-ului o ancheta asupra lui Cramer, pe care Biroul a refuzat-o, intrucat scandalul ar fi fost enorm, daca s-ar fi auzit ca cererea apartine vicepresedintelui. Si totusi, ancheta s-a facut, deoarece s-a gasit cine s-o propuna: lobby-istul Thomas Corcoran (acelasi care fusese suspectat cu aproape doua decenii in urma), un prieten apropiat al lui Johnson. Dar chiar si atunci, J. Edgar Hoover a aratat multa prudenta si scria pe unul din rapoarte: „Sunt de acord (cu sugestia unui agent). Cred ca trebuie sa ramanem complet in afara chestiei asteia.”

Indiferent cine solicita actiunea si impotriva era indreptata, dosarele confidentiale dezvaluie, in toata amploarea ei, faţa nevazuta a lumii politice americane: fuga dupa putere si mentinerea prin orice mijloace a pozitiilor dobandite, coruptie, santaj, presiuni asupra si intimidari ale adversrilor, crearea de mituri destinate alegatorului credul, dar in spatele carorase ascundeau adeseori indiferenta fata de problemele publice si preocuparea exclusiva pentru propria persoana.

… 7 000 de pagini de documente. Secretele pe care Hoover le-a aflat si niciodata nu le-a dezvaluit sunt numeroase. Unele au iesit astfel la iveala. Despre altele se crede ca nici chiar in dosarele confidentiale ale directorului nu vor fi gasite informatii. Evenimentele petrecute la Dallas, in noiembrie 1963, sunt exemplul cel mai grav.

N-au fost aduse la lumina, chiar trunchiate, decat 7 000 de pagini. Exista alte 10 000 de pagini inca inchise in safe-uri. Probabil va trebui sa mai treaca multe decenii pana sa stim ce contin…

Stelian Turlea,

Din dosarele secrete ale lui J. Edgar Hoover

Citeste si: Afacerea Watergate

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s